Despre Work and travel

http://workandtravelinsua.blogspot.com/

Iti doresti sa ajungi in State pentru o experienta? Si spun doar experienta pentru ca ar fi prea putin orice cuvant as mai adauga...gen... de neuitat/ unica... etc. Da, sa fii acolo nu e de povestit, este de mers si trait. La maxim. Tu in SUA vei fi in fiecare zi altcineva, vei trai in fiecare zi altceva, vei putea face ce nu credeai ca esti in stare!

Da, .... intaresc aceste cuvinte si anume: America iti transmite acel feeling ca tu poti sa reusesti in orice iti doresti daca ai curaj sa faci acel lucru! America e pentru curajosi, si pentru cei care vor sa devina curajosi! Daca ai nevoie sa prinzi curaj nu mai sta pe ganduri, du-te! Aplica la program si gandeste pozitiv! La final, iti spun eu, cu siguranta vei spune ca a meritat!

Recent intoarsa din america am asternut cateva cuvinte ca sa nu uit ce a insemnat pentru mine sa traiesc 4 luni fix in Sua. Si vi le impartasesc si voua acum, poate va hotarati ca e ceea ce aveti si voi nevoie! Si sunt sigura ca asa si este! (p.s. sunt in engleza, caci pe cand am scris inca imi venea sa vorbesc doar engleza)

Da, am ajuns in Maine in South Portland cu work ad travel. La 30 minute cu busul era si sediul CIEE, ce mai .... desi acel sediu e mai mult de design - am vrut sa mergem acolo dar am vorbit inainte cu ei la telefon si au zis ca nu are rost sa mergem la sediu ca nu ne primeste. Discutiile se poarta la telefon. Bine ca iti dau translator daca nu intelegi engleza foarte bine, asta mi-a placut. Dar sunt ok... si e o poveste aici cu CIEE...
Daca nu-ti convine la ce angajator ai ajuns,  din Rom ti s-a spus ca e ok, poti suna si rezolva sa te muti. Sa stiti ca nu e usor. Astia de la CIEE incearca sa te convinga ca sa stai la angajatorul la care ai ajuns, sa discuti cu el, sa-it dea mai multe ore, sa te plateasca la timp, depinde ce problema ai. Pentru ca trebuie sa fie ceva mai grav ca sa ajungi sa suni la ei. Nu doar ca nu-ti place fata sau natia angajatorului. Trebuie motiv intemeiat. Buuun, ei incearca sa te convinga, dar tu daca esti hotarat si nu dai inapoi odata ce ti-ai pus in cap ceva (si credeti-ma asta e atitudinea potrivita in America, dar nu numai- insa acolo cu atat mai mult) se rezolva. E  si cazul prietenei mele Alexandra, care dupa o luna a parasit angajatorul nostru pentru zioe mai bune undeva in Delaware.


Noi inca 3 romance ramase acolo, am zis ca de data asta (aka: vara aceea) ramanen acolo ca Dumnezeu va avea grija de noi atata timp cat dam ce avem mai bun.


Asadar, va las aici gandurile mele..... si voi reveni cu alte probleme de work and travel. Oricum pentru intrebari sunt aici mereu. Nu ezita sa intrebi daca ai vreo nelamurire legata de acest program!!


Remembering US

USA...

When I think about it, I remember pizza. Pizza? Yes, it was something usual... I remember eating a lot.... why? Just because... we tried everything we could and we bought the cheapest food... but still goodJ Muffins, waffles, instant noodles, spaghetti with ketchup, the sponge-bread with jelly from the hotel’s breakfast…. And orange juice… But the queen.. the coffee… I drank coffe like never before and never after;))

I also remember all the good food that we ate at so many restaurants with our indian friends… they took us to eat… and one special friend  -to whom I’ll always  be more than thankful- it was there for me to try American cocktails from Applebee’s, Chilli’s and others…

I remember  ha-ha-ha the Dunkin! Always we said that we’ll eat a dunkin instead of saying a donut (once we  ordered to the boy from DD “I want a dunkin please”J) So, I remember the DD coffe that I drank with my friends… once at midninght, other time into the car after a night spent without sleeping, or just walking down the street in the night…

I remember the long way we had to walk from where we stayed to the mall –the single attraction in the area, the place withwhere you could see people… it took us 40 minutes to go and other 40 to come back…

I remember Dollar Tree Shop… the shop where everything was $1. First time I could not believe everything is just $1 so I bought a few items… then.. next time I spent 17 dollar(so I bought 17 items) and then I came with them riding the bike and praying for my bags with things not to breakJ)

I remember first friends we had… nights spent chatting with them… taking things from the hotel for our needs(food, cleaning stuffs…) and of course moving the fridge (extra cause one was not enough for all of us) from one unoccupied building to our room…

I remember how I spent $100  in walmart buying food and 3 clothes… I am still shocked what I did- I still had food from that time (first week of july) when I leaved usJ)

I remember the mutualfight I had with the girls I lived.. for food… I wanted to be on my own with the food…J)

I remember the fights with my boss and than how he started to like me and gave me a lot of work… no day off for more than one month…

I remember the sandwiches from wendy’s and once at subway and burger king… and those found as tips in rooms…

Nights without sleeping… days and nights working. The edge it was once when we slept less then 10 hours in one week!

Festivalul Chinezesc al Primaverii

S-a intamplat in data de 1 Februarie. In fiecare an, cand "pasesc in 1 februarie" am asa un sentiment de parca as pluti in apele unui ocean incet-incet-incet... Si asta pentru ca februarie este speciala. Pentru ca are doar 28 de zile in cei mai multi ani. Si trece asa de repede ca de-abia astept februarie anului urmator.

Anul acesta am descoperit ca 1 februarie poate fi si mai special decat atat. Si am un motiv definit  pentru a sarbatori  sentimentul de plutire... E Anul Nou Chinezesc!

Am primit o invitatie de pe grupul de discutii de la facultate de participare la sarbatorirea trecerii in noul an chinezesc printr-uun spectacol de muzica si dans. Apropo, anul 2011 este anul iepurelui!

Am hotarat sa merg dupa ore mintale de gandire si de auto-impingere de la spate.Adica, asa pe frigul asta sa ies din casa?! Apoi: Dar sa pierd inca o zi in casa?! Si tot asa, de dimineata pana seara si apoi inca o dimineata. Iar dupamasa pe la 5 m-am imbracat frumos-frumusel si am iesit din casa. Si pentru ca Anca e studenta la chineza, clar ca ea trebuia sa mearga. Adica, a fost un eveniment organizat in parteneriat cu UBB. Prin urmare, am ajuns sa decolam amandoua din casa pe la 5 si vreo 20. Am ajuns la locatie, care apropo a fost vestita sala Auditorium Maximum de pe Kogalniceanu. Eu, cu mult entuziasm si sentimentul meu de plutire de 1 februarie intru in cladire atat de cu voie buna ca reusesc sa trantesc usa de sticla de perete facandu-mi  o intrare zgomotoasa la propriu si lasand invitatii dimprejur sa ma aplaude cu pufniturile lor de ras. Dar, fiind ziua mea speciala am urcat gratios in urma lor si am hotarat ca voi sta la loja (alias balcon) chiar in stanga scenei si ma voi desfata cu toate simturile de spectacol.

Dupa vreo 2 incercari nereusite de a ma aseza pe undeva, am gasit si locul perfect, cu vedere perfecta, in detaliu asa cum imi place mie. Adica, he-he eu vreau sa vad si greselile celor de pe scena, caci exista ele mereu, nu-i asa? He-he-:)) (si pentru ca nu voi spune mai incolo, chiar am vazut mici greseli si neconcordante, ceea ce in opinia mea au conferit serii si mai mult farmec).

In cateva cuvinte, spectacolul ce a urmat nu poate fi descris. Pentru mine, a vedea live asiatici (nu unu doi care ii vezi pe strada, ci multi si cu calitati si talent) e un spectacol  in sine, chiar daca nu fac decat sa stea. Ma fascineaza chipul lor si as sta ore in sir sa ma holbez la ei.

Si nu pot trece mai departe fara sa amintesc si de spectatori. Adica despre anume spectatori. Au fost mai multi profesori universitari, care au participat. Printre care si decanul de la facultatea mea.Ceea ce nu prea am inteles la inceput, dar la sfarsit mi-am dat seama ca i-a tinut locul domnului decan/rector al UBB. Si ce m-a fascinat a fost ca a rezistat asa frumos si cumintel pana la sfarsit, caci de la un moment dat figura lui exprima plictiseala. Insa, dansul e o persoana asa: zambareata si foarte diplomata, intelegatoare si glumeata, caci nu ai cum sa nu-l indragesti in final. Ce mi-a atras atentia apoi a fost prodecanul facultatii (tot a mele). Un domn care acum e la varsta a doua, dar care are si acum un farmec aparte. Cand il vad pe la facultate mereu imi zboara gandul la ce frumos trebuie sa fi fost cand era tanar si ce multe femei au roit pe langa el si, si ca ce norocoasa e femeia care ii este sotie... Asadar, prodecanul mereu in costum bleumarin si cravata, de data asta era imbracat sport, dar sport purtat cu eleganta. Asta m-a fascinat la el. In al treilea rand, nu am putut sa nu ma bcur ca inca o profesoara de la faculatea mea a participat la eveniment. E vorba despre o femeie cu un caracter puternic, care a spus asa la unul dintre cursurile pe care le-am avut cu ea: "O femeie nu stie niciodata ce are in geanta.". Au mai fost personaliati profesorale pe care le cunosc si as putea sa continui pana maine si sa scriu kilometri, dar poate ca nu are sens...

Spectacolul ce a urmat a cuprins atat muzica clasica, traditionala, dansuri diverse in costumatii inedite ochiului meu cat si demonstratii de arte martiale si  jonglerii. Toate una peste alta au alcatuit un eveniment minunat, care mi-a trezit sentimente de liniste, pace, calm si revigorare. Cel mai mult mi-a placut cand s-a cantat la instrumente specifice chinezesti, o suita de note muzicale magica, halucinanta si vibranta, care "mi-a luat ochii auzului", adica m-a hipnotizat pur si simplu. Am ascultat pe youtube si am mai auzit in filme muzica acelor instrumente, insa sa auzi cu urechile tale e o experienta incredibila, e o poveste fara sfarsit. Pozele de mai jos, chiar daca nu vor reda frumusetea si naturaletea spectacolului care a fost, cu siguranta atrag atentia si aduc curiozitate.

Las cu acest post, o bucatica din inima mea...