S-a intamplat in data de 1 Februarie. In fiecare an, cand "pasesc in 1 februarie" am asa un sentiment de parca as pluti in apele unui ocean incet-incet-incet... Si asta pentru ca februarie este speciala. Pentru ca are doar 28 de zile in cei mai multi ani. Si trece asa de repede ca de-abia astept februarie anului urmator.
Anul acesta am descoperit ca 1 februarie poate fi si mai special decat atat. Si am un motiv definit pentru a sarbatori sentimentul de plutire... E Anul Nou Chinezesc!
Am primit o invitatie de pe grupul de discutii de la facultate de participare la sarbatorirea trecerii in noul an chinezesc printr-uun spectacol de muzica si dans. Apropo, anul 2011 este anul iepurelui!
Am hotarat sa merg dupa ore mintale de gandire si de auto-impingere de la spate.Adica, asa pe frigul asta sa ies din casa?! Apoi: Dar sa pierd inca o zi in casa?! Si tot asa, de dimineata pana seara si apoi inca o dimineata. Iar dupamasa pe la 5 m-am imbracat frumos-frumusel si am iesit din casa. Si pentru ca Anca e studenta la chineza, clar ca ea trebuia sa mearga. Adica, a fost un eveniment organizat in parteneriat cu UBB. Prin urmare, am ajuns sa decolam amandoua din casa pe la 5 si vreo 20. Am ajuns la locatie, care apropo a fost vestita sala Auditorium Maximum de pe Kogalniceanu. Eu, cu mult entuziasm si sentimentul meu de plutire de 1 februarie intru in cladire atat de cu voie buna ca reusesc sa trantesc usa de sticla de perete facandu-mi o intrare zgomotoasa la propriu si lasand invitatii dimprejur sa ma aplaude cu pufniturile lor de ras. Dar, fiind ziua mea speciala am urcat gratios in urma lor si am hotarat ca voi sta la loja (alias balcon) chiar in stanga scenei si ma voi desfata cu toate simturile de spectacol.
Dupa vreo 2 incercari nereusite de a ma aseza pe undeva, am gasit si locul perfect, cu vedere perfecta, in detaliu asa cum imi place mie. Adica, he-he eu vreau sa vad si greselile celor de pe scena, caci exista ele mereu, nu-i asa? He-he-:)) (si pentru ca nu voi spune mai incolo, chiar am vazut mici greseli si neconcordante, ceea ce in opinia mea au conferit serii si mai mult farmec).
In cateva cuvinte, spectacolul ce a urmat nu poate fi descris. Pentru mine, a vedea live asiatici (nu unu doi care ii vezi pe strada, ci multi si cu calitati si talent) e un spectacol in sine, chiar daca nu fac decat sa stea. Ma fascineaza chipul lor si as sta ore in sir sa ma holbez la ei.
Si nu pot trece mai departe fara sa amintesc si de spectatori. Adica despre anume spectatori. Au fost mai multi profesori universitari, care au participat. Printre care si decanul de la facultatea mea.Ceea ce nu prea am inteles la inceput, dar la sfarsit mi-am dat seama ca i-a tinut locul domnului decan/rector al UBB. Si ce m-a fascinat a fost ca a rezistat asa frumos si cumintel pana la sfarsit, caci de la un moment dat figura lui exprima plictiseala. Insa, dansul e o persoana asa: zambareata si foarte diplomata, intelegatoare si glumeata, caci nu ai cum sa nu-l indragesti in final. Ce mi-a atras atentia apoi a fost prodecanul facultatii (tot a mele). Un domn care acum e la varsta a doua, dar care are si acum un farmec aparte. Cand il vad pe la facultate mereu imi zboara gandul la ce frumos trebuie sa fi fost cand era tanar si ce multe femei au roit pe langa el si, si ca ce norocoasa e femeia care ii este sotie... Asadar, prodecanul mereu in costum bleumarin si cravata, de data asta era imbracat sport, dar sport purtat cu eleganta. Asta m-a fascinat la el. In al treilea rand, nu am putut sa nu ma bcur ca inca o profesoara de la faculatea mea a participat la eveniment. E vorba despre o femeie cu un caracter puternic, care a spus asa la unul dintre cursurile pe care le-am avut cu ea: "O femeie nu stie niciodata ce are in geanta.". Au mai fost personaliati profesorale pe care le cunosc si as putea sa continui pana maine si sa scriu kilometri, dar poate ca nu are sens...
Spectacolul ce a urmat a cuprins atat muzica clasica, traditionala, dansuri diverse in costumatii inedite ochiului meu cat si demonstratii de arte martiale si jonglerii. Toate una peste alta au alcatuit un eveniment minunat, care mi-a trezit sentimente de liniste, pace, calm si revigorare. Cel mai mult mi-a placut cand s-a cantat la instrumente specifice chinezesti, o suita de note muzicale magica, halucinanta si vibranta, care "mi-a luat ochii auzului", adica m-a hipnotizat pur si simplu. Am ascultat pe youtube si am mai auzit in filme muzica acelor instrumente, insa sa auzi cu urechile tale e o experienta incredibila, e o poveste fara sfarsit. Pozele de mai jos, chiar daca nu vor reda frumusetea si naturaletea spectacolului care a fost, cu siguranta atrag atentia si aduc curiozitate.
Las cu acest post, o bucatica din inima mea...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu